Selectează fundalul: Selectează fundalul: Înscrie-te pentru a salva alegerea Închide
Forum Magazin Donează
Huntington's Disease Youth Organization

Despre noi

HDYO are mai multe informații despre HD disponibile pentru tineri, părinți și profesioniști pe siteul nostru:

www.hdyo.org

The HDYO group

Ce este HDYO?

Huntington’s Disease Youth Organization (Ro: Organizația de Tineret pentru Boala Huntington) este o organizație internațională non-profit bazată pe voluntariat, înființată pentru a oferi sprijin tinerilor din întreaga lume afectați de boala Huntington.

Cum este HDYO condusă?

HDYO este o organizație specială – este în întregime condusă de tineri pentru tineri. Fie că este CONSILIUL HDYO, care este format din tineri a căror familie este afectată de boala Huntington, sau TRADUCĂTORII HDYO care se ocupă de traducerea tuturor materialelor HDYO – tineri care sunt implicați și în centrul activităților HDYO. La HDYO ne mândrim cu încurajarea și susținerea tot mai multor tineri în a se implica în organizație. HDYO are de asemenea experți și profesioniști din diferite domenii pentru a revizui și oferi feedback asupra conținutului HDYO.

Care sunt obiectivele HDYO?

Obiectivele HDYO sunt simple dar întâmpină provocări. Scopul nostru este să oferim sprijin tinerilor (copiilor, adolescenților și adulților tineri) afectați de boala Huntington din întreaga lume. Urmărim să îmbunătățim semnificativ calitatea informațiilor oferite tinerilor și familiilor lor în ceea ce privește boala Huntington.

De asemenea, HDYO urmărește să îmbunătățească sprijinul oferit tinerilor atât la nivel local cât și la nivel global prin colaborarea cu asociațiile naționale pentru boala Huntington din întreaga lume pentru a îmbunătăți sprijinul oferit tinerilor din acele zone cât mai eficient și adecvat posibil.

Cum a fost înființată HDYO?

HDYO

Oficial, HDYO a fost lansată pe 7 februarie 2012, dar idea pentru HDYO a început încă din vara lui 2010. HDYO a fost pentru prima dată prezentată și discutată de fondatorul acesteia Matt Ellison, la Grupul de Lucru al Tinerilor din EHDN în 2010. Sarcina grupului de lucru era să găsească moduri de a îmbunătăți sprijinul oferit tinerilor afectați de această boală. Idea HDYO a primit susținere unanimă la acea întâlnire și astfel a început munca pentru a transforma idea în realitate. De la acea întâlnire entuziasmul a fost răspândit și tineri din întreaga lume au început să-și ofere ajutorul pentru a crea HDYO. Mulți și-au asumat rolul de TRADUCĂTORI și au început traducerea materialelor create de HDYO. Alții s-au alăturat CONSILIULUI HDYO pentru a ajuta la planificarea proiectului HDYO. A fost nevoie de 18 luni de muncă intensă, colaborare, comunicare și determinare pentru a ajunge la produsul final HDYO – o organizație tânără și entuziasmată pentru a sprijini tinerii din întreaga lume afectați de boala Huntington.

Cum este finanțată HDYO?

Banii pentru lansarea HDYO au fost strânși de tinerii care lucrau la proiect prin diferite activități de strângere a fondurilor. Acum HDYO este susținută financiar de către Asociațiile pentru Boala Huntington din întreaga lume – fiecare donând anual o sumă pentru cauza HDYO, ceea ce permite organizației să creeze mai mult sprijin, informații educaționale și oportunități pentru tinerii afectați de boala Huntington din întreaga lume.